U de la Uliu | Helen Macdonald

MEMOIR • NATURA • INSPIRATIONALDaca ti-au placut: Anul gandirii magice, de Joan Didion, De ce pestii nu exista, de Lulu Miller sau Luminile Nordului, de Amy LiptrotUn memoir despre durerea si frumusetea vietiiCand durerea pierderii tatalui sau devine insuportabila, Helen Macdonald se hotaraste sa intoarca spatele lumii civilizate si sa se afunde intr-o alta lume, cea a pasarilor de prada. In aceasta odisee are parte de doua calauze. Prima vine din trecut, sub forma unei carti stranii care spune povestea (ratata) a imblanzirii unui uliu. Cealalta este Mabel, o femela de uliu porumbar, una dintre cele mai agresive pasari de prada din natura, aproape de neimblanzit.Astfel, Helen Macdonald isi incepe propriul drum prin labirintul memoriei si al durerii, unul ce are ca rezultat o noua carte, una plina de lirism, umor si emotie. O carte care transcende genurile si incadrarile, la fel cum prietenia autoarei cu Mabel transcende speciile.Memoir, eseu despre frumusetea naturii si declaratie de dragoste facuta literaturii, U de la uliu este o lectie despre curajul de a-ti forta limitele, dar si despre cat de important este sa respecti adevarata natura a fiintei. A oricarei fiinte.„O carte unica si frumoasa, de o onestitate emotionala aproape dureroasa. Un limbaj descriptiv care nu are seaman in literatura moderna.“ Costa Book Award„Un volum inedit in care autoarea imbina memoir-ul cu descrierile de peisaje, informatiile istorice cu cele despre soimarit, o carte care nu seamana cu nimic din ce am mai citit.“Los Angeles Times„Penele de pe pieptul ei sunt de culoarea ziarului decolorat de soare, a hartiei patate de ceai, si fiecare are un model inchis la culoare spre capat, in forma unui varf de lance, ca o frunza. Asadar, de la gat pana la picioare pare acoperita de un suvoi de picaturi de ploaie. Aripile au culoarea stejarului vechi patat, penele de dedesubt au conturul de culoarea tecului palid, cele de deasupra sunt incrucisate si stranse frumos pe spate. Si are o aura gri ciudata, pe care mai degraba o simti decat o vezi, un soi de lumina argintie, cum e cea a cerului ploios reflectat in suprafata unui rau. Arata ca noua. Arata de parca lumea nu o poate atinge. De parca tot ce exista si se vede s-ar rostogoli ca picaturile de apa de pe penajul ei lucios si des. Si, cu cat petrec mai mult timp cu ea, cu atat ma minunez mai mult cat de reptiliana este. Luciul ochilor ei palizi si rotunzi. Pielea galbena, cerata, din jurul ciocului ei negru ca bachelita. Felul in care isi serpuieste capul mic dintr-o parte in alta, ca sa se concentreze asupra obiectelor indepartate. Jumatate din timp pare bizara ca un sarpe, un obiect mesterit din metal, solzi si sticla. Dar apoi ii surprind inefabilele caracteristici aviare, trasaturi familiare care o transforma in ceva apropiat si demn de iubire. Isi scarpina barbia pufoasa cu un picior ciudat, cu gheare; stranuta cand resturi de puf ratacite ii intra in nari. Iar cand ma uit din nou, nu mai pare nici pasare,...