Numele Clarei | Viorel Bucur

Numele Clarei | Viorel Bucur

”PROLOG. Are ochii ca doua leduri ale unui aparat electronic oarecare: colorati si plini de lumina. Atat. Nu clipesc si nici nu par sa priveasca pe cineva sau ceva anume. Incremeniti intr-o asteptare muta, zvacnesc doar cand si cand, hasurandu-si lumina tulbure cu un amestec orbitor de linii verticale. In rest, singurul semn ca se afla acolo, deasupra cearcanelor vinetii, este unduirea domoala a perdelei in oglinda lor verde si uda. De fapt, oricare semn de pe fata lui este doar inchipuire, elementul unei schite in carbune, pe care un observator, cat de cat priceput, poate sa si-o explice dupa voia inimii.

Barba deasa izbucneste peste tot, ca un gazon neingrijit si salbaticit, buzele ii sunt stranse in cute mici si neuniforme, parand sa compenseze lipsa incretiturilor fruntii si in toata aceasta alcatuire, inteligenta, totusi, pentru un cunoscator, doar narile par a fi in miscare, obligate poate sa intretina, macar formal, iluzia vietii. Aerul navaleste prin ele cu un suierat usor, de parca, undeva, in adancul necunoscut al corpului sau, s-ar fi cuibarit o pasare adormita si care, din cand in cand, tresarind speriata, scoate cateva sunete necontrolate. Este viu doar cat sa-si inveleasca in piele oasele care se macina in tacere.

Uneori i se scurge din umeri, prin brate, nisip, iar in palme ii cresc dune si furtuni trecatoare. Este viu, dar inca nu stie asta. Pentru ca in capul lui este liniste deplina. Lipsesc zgomotul asurzitor si invalmaseala de ganduri. Creierul acestui om nu produce nici un gand. Nici macar unul.”

Datele ediției

• Autor / autori: Viorel Bucur

De reținut

Pentru lectură în paralel sau discuții de grup, aceeași ediție facilitează trimiterea la pagini.