Noduri

Noduri

„Dacă tu ai uitat, distinse domn, îți amintesc eu: sunt soția ta.” Astfel începe scrisoarea pe care Vanda i-o scrie soțului ei care a plecat de acasă, lăsând-o pradă unei furtuni de furie neputincioasă și unor întrebări cărora nu le găsește răspuns. S-au căsătorit de tineri la începutul anilor șaizeci, din dorința de a fi independenți, dar apoi lumea din jurul lor s-a schimbat, și faptul că la vârsta de treizeci de ani au o familie de întreținut devine un semn de rămânere în urmă, mai degrabă decât de autonomie.

El s-a stabilit acum la Roma, îndrăgostit de grația blândă a unei necunoscute, alături de care zilele sunt mereu vesele, iar ea a rămas în Napoli cu copiii lor, măsurând tăcerile îndelungate și amploarea înstrăinării. Ce suntem dispuși să sacrificăm, ca să nu ne simțim prinși în capcană? Și ce pierdem, când alegem să ne întoarcem? Pentru că nimic nu este mai radical decât abandonul, dar nimic nu rezistă mai bine trecerii timpului decât acele legături invizibile care îi unesc pe oameni. Și uneori un simplu gest este suficient pentru a scoate la iveală ceea ce am încercat să lăsăm deoparte.

Domenico Starnone ne oferă o poveste emoționantă și intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eșecurilor, cele care par insurmontabile și cele care ne însoțesc o viață întreagă.

De reținut

Pentru discuții de lectură, notează momentele în care deciziile personajelor schimbă direcția poveștii.