Marea dupa ce nu vom mai fi | Constatin Abaluta

Marea dupa ce nu vom mai fi | Constatin Abaluta

“Ce a fost cu mine, abia acum imi e limpede. Am debutat la 26 de ani cu un volum slab. Intre 30 si 50 am experimentat pret de vreo douazeci de volume (publicate) si de aproape tot atatea nepublicate; m-am lasat de arhitectura, devenind scriitor liber profesionist; am tradus poezie si proza din marii autori francezi, englezi si americani. Intre 50 si 60 am inceput sa-mi gasesc tonul original in context national (si, spun unii, si international). Iar dupa 60 de ani mi-am dat marile volume de poezie, proza, teatru, inventand acel insolit minimalist numai al meu si ridicand la rang de fiinta sensibila locuinta cu elementele ei (pereti, odai, usi, ferestre, scari, terasa etc.).

Metafora lumii si a vietii noastre ca un sir intreg de odai, alaturi de peripetiile micilor vietati conlocuitoare (furnica, musca, broasca testoasa, pisica etc.) si de metamorfozele misterioase ale arealului cotidian (strada pe care ploua-ntotdeauna, scaunul din mijlocul drumului, strada care-ncepe ziua si sfarseste noaptea etc.) devin pecetile originalitatii mele absolute. Subiectul, obiectul, peisajul, actiunea se contopesc intr-un tot sugestiv.

Si, cadou nesperat, recentii ani mi-au adus si spirala superioara a filonului suprarealist din tinerete, rabufnind in cicluri intregi de poeme revoltate, de-o mare intensitate dramatica (Statuia care vomita, Parastas, tipatul meu castrat din fasa, Despre obiceiurile meteoritilor). Iar ca urmare a frecventarii retroversiunii in franceza (propriile poeme, cat si cele ale unor confrati) mi-a fost dat sa scriu si cateva cicluri de texte direct in limba franceza (Une voyelle pour mourir, Quelqu’un, Lettre, Peripeties quasi-imaginaires dans les rues de Paris).

De reținut

O primă lectură cu voce tare poate pune în evidență ritmul și sonoritatea versurilor.