Ceausescu. Ultimul an

Ceaușescu trăise în paradisul său comunist, ținut cumva deoparte de o armată de politruci (membri de partid și activiști de la toate nivelurile, „oameni de cultură și artă“, gazetari, factori de influență externă) care trăiau bine de pe urma revoluției permanente și a terorismului de stat ceaușist. Făcea figură de revoluționar de profesie (cum se recomanda), i se spunea că este un om nou al unei lumi noi și, în această calitate, promitea un viitor luminos României, Europei și întregii lumi. Îi plăcea să se creadă o personalitate mondială, la intersecția plăcilor tectonice politice mondiale, mediator între Est și Vest și între Nord și Sud. Trăia într‑o revoluție permanentă, din care s‑a dezmeticit prea târziu. Anul 1989 l‑a trezit brusc din acest vis frumos. O carte-document care consemnează cronologic evenimentele majore în care a fost implicat Nicolae Ceaușescu în anul 1989. Această carte nu este o biografie a lui Ceaușescu și nici măcar a ultimului an al dictaturii sale personale. Inevitabil, voi face incursiuni biografice pentru a‑i contextualiza comportamentul, însă nu acesta este obiectivul paginilor pe care le aveți în față. Ele își propun să fie, în primul rând, o cronografie a evenimentelor și ideilor care au prefigurat, anticipat, sugerat evenimentele din decembrie 1989. Pe baza informațiilor, a discursurilor publice și a intuițiilor personale, voi încerca să schițez un portret în mișcare, pe ultima turnantă, al societății socialiste românești, al „ctitoriilor“, al „mărețelor înfăptuiri“. Să creionez chipul eroului ideal al narațiunii socialiste: omul universal, omul preamărit de politruci și de artiști. El este un Ceaușescu idealizat, fără prea multe legături cu realitatea. Eminescu, voievozi, eroi sunt întrupați în una și aceeași persoană. Voi încerca să fac o arheologie instituțională, identificând forme de putere, de influență, instituții de exercitarea autorității. E prea mult să fac un inventar al imensului front de lăudători. Ei sunt omniprezenți. Ei sunt cei care întrețin iluzia că Nicolae Ceaușescu a fost, este, trebuie iubit și respectat. Voi vorbi și despre această rețea de influență „fabulatorie“, dar și despre strategiile regizorale, din care răzbate deseori xenofobia, contrabalansată de democrația „muncitoresc‑revoluționară“ bazată pe fundamentalisme naționaliste. Sorin Șerb SORIN ȘERB este absolvent al Facultății de Filologie din București. A colaborat cu proză, poezie, reportaje, comentarii, cronici de carte, de expoziție și de film la Contrapunct, România literară, Luceafărul, Dreptatea, Filmul, Viitorul, 22, Dilema, Arta, Astra. A publicat volume de poezie și proză: Monologul camionului (Albatros, 1995), Istoria muștelor (Vremea, 2013), Manual de limba mută (Vremea, 2015), Firimituri (Vremea, 2017), La înmormântarea patului (Vremea, 2019). A tradus numeroase cărți (literatură și nonficțiune) pentru editurile Litera, RAO, Niculescu și Corint. Din 1991 este redactor la Europa Liberă și BBC.